Categorii blog

Importanta dimensiunii senzorilor de imagine in CCTV

Importanta dimensiunii senzorilor de imagine in CCTV

Fotografie pe Canva.com

 

Rolul senzorilor de imagine in CCTV

Importanta dimensiunii senzorilor de imagine in CCTV. Cel mai important factor care influenteaza calitatea unei imagini este lumina.
Lumina reflectata de obiect este captata de obiectiv si proiectata ca imagine reala pe senzor. Rolul senzorului este de a transforma o imagine optica intr-un semnal electronic analogic. 
 
Standardul de imagine cel mai des folosit in industria CCTV este 4:3, si mai nou 16:9. Formatele caracteristice senzorilor in camerele de supravegere sunt: 1", 2/3" , 1/2", 1/3", 1/4". Totusi, din motive economice, cele mai de folosite sunt cele de 1/3" si 1/4".
 
Avantajele majore ale senzorilor de dimensiuni mari:
 
1. Rezolutie mai mare a imaginii
 
Cum se poate observa in imaginea urmatoare, camera cu senzorul mai mare va reproduce o captura superioara ca si rezolutie, comparativ cu senzorul mai mic.
Astfel vom capta o imagine cu 50% mai mare din acelasi punct utilizand o camera cu senzor cu 1/3" comparativ cu o camera cu senzor 1/4" (factor de crop = 1.5).
 
2. Performante superioare in conditii de iluminare scazuta si ridicata
 
Camera cu senzorul mai mare capteaza mai multa lumina, astfel se furnizeaza un semnal util mai puternic. Un flux mic de lumina va genera un raport semnal-zgomot mai mic, iar imaginea va fi de o calitate inferioara.
Efectul de blooming este in general intalnit la senzorii de mici dimensiuni. Acesti au o capacitate redusa de acumulare a electronilor generati in timpul expunerii. Capacitatea redusa de acumulare conduce la saturatie relativa, astfel in zonele foarte luminoase electronii generati in exces se revarsa in vecinatate. In schimb senzorii de mari dimensiuni, permit acumularea unor cantitati mai mari de electroni si manifesta mai rar efectul de blooming.
 
Dezavantajele folosirii senzorilor mari constau in pretul de productie ridicat si un consum de energie crescut.

Dimensiunea senzorului de imagine in sistemele CCTV influenteaza calitatea imaginii, sensibilitatea la lumina si nivelul de detaliu capturat. Senzorii mai mari (ex. 1/2”, 1/3”) permit captarea unei cantitati mai mari de lumina, oferind imagini mai clare, culori mai naturale si performanta superioara in conditii de luminozitate scazuta. Pe de alta parte, senzorii mai mici pot afecta calitatea imaginii, mai ales pe timp de noapte sau in zone slab iluminate.

Alegerea unui senzor potrivit pentru camerele de supraveghere este esentiala pentru securitate eficienta, claritate sporita si identificarea detaliilor importante in imagini, cum ar fi fetele persoanelor sau numerele de inmatriculare.

 
In concluzie, utilizarea camerelor de supraveghere cu senzori mai mari aduc un plus de calitate a imaginii prin aport de rezolutie dar si prin performate ridicate in conditii de iluminare variabila.